
Pina In luna octombrie, in Bucuresti au fost
vindute aproximativ 1.500 de apartamente noi, a spus Alexandru
Petrescu, managing partner in cadrul companiei imobiliare Esop, la un
seminar desfasurat la „Zilele Biz“. Cele mai multe au fost vindute in
condominiumuri. „Aproximativ 80% din apartamentele vindute pina in
octombrie fac parte din ansambluri rezidentiale, restul de 20% fiind in
blocuri individuale“, a mai spus Alexandru Petrescu. Romanii prefera
ansamblurile rezidentiale blocurilor individuale deoarece aduc
facilitati precum gradinita, pista de jogging, sali de fitness,
restaurante etc.
Facilitatile oferite la noi sint mult diferite fata de cele care sint
in strainatate. „Locuitorii ansamblurilor rezidentiale din alte tari
dispun, in plus fata de cele amintite mai sus, de camere speciale
pentru lectura, sali de Internet, terenuri de golf, sala de karaoke,
gradini suspendate, crame, precum si miniteatre“, a precizat Alexandru
Petrescu. Acesta a mai spus ca pentru a beneficia de astfel de
facilitati este nevoie de o piata matura, puternic segmentata. Printre
avantajele acestor ansambluri se numara spatiile verzi mai mari,
nivelul mai redus al traficului si poluarea fonica mai redusa, precum
si stimularea interactiunii sociale.
Pentru o crestere a pietei imobiliare si pentru o mentinere a
preturilor apartamentelor noi si o ieftinire a celor vechi este nevoie
de mai multe terenuri pe care sa se poata construi si de investitii in
infrastructura, a spus Mike Hapoianu, reprezentantul Asco Properties.
In acest sens, in unele localitati din jurul Bucurestiului se trec
terenurile din extravilan in intravilan. S-au facut noi PUZ-uri in
acest sens pentru: Straulesti - 100 de hectare, Buftea - 1.400 de
hectare, Corbeanca - 2.000 de hectare, Balotesti - 2.100 de hectare,
Tunari si Stefanesti - 200 de hectare. Acesta mai spune ca pentru o
astfel de dezvoltare este nevoie ca statul sa-si dubleze eforturile in
ceea ce priveste infrastructura.
Tranzactiile imobiliare
realizate pina in luna septembrie au totalizat 1,5 miliarde de euro.
„In aceasta suma intra tranzactiile imobiliare din retail, office si
industrial, mai putin cele din rezidential“, a spus Cristian Ustinescu,
reprezentantul DTZ. Acesta a mai afirmat ca se asteapta ca valoarea
totala a tranzactiilor pe acest segment al pietei imobiliare sa ajunga
la doua miliarde de euro.
Sursa: Cotidianul ( 23 Noiembrie 2007 )