Guvernul a aprobat ieri proiectul de lege care urmeaza sa impuna obligativitatea asigurarii locuintelor.
Proprietarii romani urmeaza sa
fie obligati sa-si asigure locuintele impotriva a trei riscuri
catastrofice: cutremur, inundatii si aluncari de teren. Locuintele din
imobilele construite din beton sau caramida arsa urmeaza sa fie
asigurate pentru suma de 20.000 de euro, polita costand 20 de euro.
In
acelasi timp, casele construite din valatuci, chirpici sau caramida
nearsa urmeaza sa fie asigurate pentru 10.000 de euro prin cumpararea
unei polite de 10 euro. Sumele vor fi achitate in lei, la cursul de
referinta anuntat de BNR pentru ziua in care se face plata.
Tot
la cursul BNR din ziua in care se incheie asigurarea se va calcula si
suma in lei care va fi acordata ca despagubire daca se va produce
dauna. Primele de asigurare vor trebui achitate integral. Cei care au
incheiat deja o polita de asigurare a locuintei care acopera si cele
trei riscuri mentionate nu vor fi obligati sa cumpere si aceste polite
de asigurare.
In cazul persoanelor fizice beneficiare de
ajutor social, prima obligatorie va fi suportata de la bugetele locale.
Persoanele fizice si juridice care nu respecta obligatia de asigurare a
locuintelor vor fi amendate cu o suma cuprinsa intre 100 si 500 lei, in
timp ce asiguratorul care refuza sa incheie, la cererea unui
proprietar, contractul de asigurare obligatorie a locuintei va fi
amendat cu 500-1.000 lei.
„Persoanele care nu platesc
asigurarea nu vor putea beneficia nici de despagubiri de la bugetul de
stat”, a declarat Victor Paul Dobre, secretar de stat in Ministerul
Internelor si Reformei Administrative (MIRA).
Potrivit
acestuia, in proiectul de lege se propune ca asigurarea locuintelor sa
devina obligatorie de la 1 ianuarie 2008. Respectarea acestui termen
depinde insa de data la care legea va fi aprobata de parlament.
Proiectul de lege urmeaza sa fie dezbatut de parlament in procedura de
urgenta.
Sursa: Evenimentul zilei ( 23 Noiembrie 2007 )